Televiziunea contemporana ne proiecteaza in spectacolul cotidianului. Chiar daca nu ofera decat o reconstructie dramatica a realitatii, o realitate mediatica, in fond, o telerealitate, televiziunea promite adeseori accesul imediat si total la realitatea inconjuratoare.

Televiziunea poate prezenta o functionalitate democratica in spatiul public reconfigurat. De exemplu, talk-show-uri ca programele TV de dezbatere cu audienta pot facilita accesul mai larg in spatiul public televizual si, totodata, pot contribui la constructia telespectatorului obisnuit ca „cetatean” si la emergenta unei „democratii discursive”.

Pe de alta parte, nu trebuie uitat ca „democratizarea” operata de televiziunea contemporana ramane mai curand aservita logicii comerciale a televiziunii, accesul este, in continuare, relativ limitat in spatiul public (chiar daca se ofera, in acest sens, anumite oportunitati pentru categoriile sociale defavorizate), iar participarea este marcata de controlul exercitat prin intermediul dispozitivelor TV vizuale si verbale si prin asimetria profunda intre rolurile jucate de moderatori si cele atribuite cetatenilor obisnuiti invitati pe platourile TV.

Ambele modele de spatiu public (conflictual si consensual) pot avea o functionalitate democratica in societatea contemporana, cu toate ca fiecare prezinta particularitati, avantaje si riscuri distincte. Desi necesita un management diferit (in spatiul public consensual accentul cade pe reducerea inegalitatilor in timp ce in spatiul public conflictual accentul se plaseaza pe echilibrarea diferentelor si divergentelor de interese), ambele tipuri de spatiu public se pot mentine si pot juca un rol democratic. Totusi, in ultimul timp, din cauza depolitizarii masive a publicului larg (criza democratiei reprezentative, absenteismul ridicat etc.) si a fragmentarii excesive a spatiului public conflictual, se constata o revenire a modelului spatiului public burghez consensual, invocat cel putin la modul normativ. Astfel de probleme sunt discutate in cadrul lucrarii de fata, un interes special fiind acordat evaluarii functionalitatii democratice (sau nu) a spatiului public televizual.

Dincolo de evaluarea abordarilor recente referitoare la spatiul public si la televiziune (si de sistematizarea si centralizarea informatiilor in diverse tabele de sinteza), alte contributii teoretice apar in aceasta lucrare in legatura cu unele genuri specifice neoteleviziunii, in special in raport cu talk-show-urile (tipologizarea talk-show-urilor).

In ceea ce priveste cercetarea inclusa in lucrarea de fata, aceasta a incercat sa analizeze spatiul public televizual (caracteristic neo-televiziunii si unuia dintre genurile sale preferate: talk-show-urile) si oportunitatile de acces si/sau participare democratica oferite. Studiul de fata are in vedere, intr-o abordare semiodiscursiva, analiza calitativa a talk-show-urilor/dezbaterilor electorale televizate, difuzate in contextul alegerilor generale din toamna anului 2004, pe principalele canale TV (TVR 1, Antena 1 si PRO TV). Sunt selectate pentru analiza ultimele editii ale talk-show-urilor/dezbaterilor electorale televizate la care au participat candidatii la Presedintie. O astfel de analiza semiodiscursiva, complexa, nuantata, dar si riguros structurata, permite surprinderea unor aspecte semnificative ale imaginarelor socio-discursive care alimenteaza sistemul mediatic (televizual) si, totodata, evaluarea impactului si controlului exercitat prin intermediul dispozitivelor TV de scenarizare vizuala si verbala asupra comunicarii electorale.