In operele filosofilor antici, una din principalele preocuparile era legata de modul in care omul se raporteaza la cetate, care este legatura dintre ei si care este rolul acesteia. „Pentru cetateanul obisnuit, echiva¬lentul modern al cetatii este tara, dar pentru teoretician acest echivalent este reprezentat de unitatea dintre stat si societate, care devine societate pur si simplu, dar si civilizatie sau cultura...intr-o anumita privinta, statul este superior societatii; el se intemeiaza pe dorintele si nevoile egale pentru toti cetatenii...” Prima forma politica o reprezinta polis-ul, cetatea. Cetatea reprezinta conditia pentru a stabili o baza noua, o viata politica in care indivizii guverneaza ei insisi. Aceasta noua baza a capatat diverse forme, deoarece exista mai multe modalitati de a guverna. Cu alte cuvinte, cetatea creeaza posibilitatea unei guvernari potrivit unui anumit regim.

In viziunea antica, realizarea dreptatii, care este binele suprem, insemna ca inteleptii sa conduca, sa fie regi in cetate. Desi dificil de realizat, ideea poate fi pusa in aplicare intr-un singur mod: atunci cand adevaratii filosofi vor guverna. O cetate a dreptatii se poate crea doar cu persoane educate care stiu adevarul si traiesc in spiritul adevarului, fara sa fie afectati de aspectul sordid al politicii cotidiene, dezinteresate de putere sau ar lua puterea doar din necesitate. Aceasta viziune este o proiectare a idealului de guvernant. Cum ar trebui sa conduca un lider cetatea? Trecand in revista teoriile propuse de-a lungul timpului, vom observa ca ideea de conducator difera de la o epoca la alta. Teoriile agorei grecesti nu devin desuete niciodata. Azi se propun coduri etice ale elitei politice, respectate mai mult sau mai putin, deoarece societatea este intr-o permanenta schimbare, uitand de incercarile care au dat nastere ideii de cetate. Conceptul de societate a fost explicat in sociologie si in filosofia sociala, ca reprezentand ansamblul de persoane care au in comun aceeasi cultura si un teritoriu comun. Aceasta nu serveste doar pentru conservarea biologica a individului, ci si promovarii si realizarii nevoilor sale culturale.