Simtind nevoia regandirii traditiei si uneori a eliberarii de sub presiunea traditiei, ganditorii contemporani nu au avut foarte multe ezitari sa vorbeasca despre sfarsitul religiei, despre sfarsitul filosofiei, sfarsitul relatiilor publice, despre moartea lui Dumnezeu sau despre sfarsitul moralei etc. Fiecare dintre aceste proclamari ale sfarsitului este insotita si de un reviriment pe un plan si o dimensiune mai putin violenta decat forma anterioara de manifestare, dar cu o consistenta suficienta in ordinea realitatii si a vietii. De aceea, trebuie precizat, nu este vorba de o reinviere a ceea ce exista anterior, fiecare sfarsit se dovedeste a fi, de fapt, un nou inceput. Pornind de aici se pot dezvolta reflectii filosofice, politice, etice sau de alta natura care sa explice noul context social, politic, administrativ sau pur si simplu uman, daca aceasta simplitate este privita in complexitatea manifestarilor conditiei umane in lumea moderna sau postmoderna.

(Autorul)