„In teatru se produce un adevarat test chimic, chiar unul cu acizi. Cand spectacolul s-a terminat, ce ramane? Poti uita placerea, dar si emotia puternica dispare, iar cele mai puternice argumente isi pierd si ele firul. Cand emotia si subiectul piesei sunt legate, insa, de dorinta publicului de a vedea mai limpede in el insusi, atunci se aprinde ceva in spirit. Spectacolul lasa in memorie un contur, un gust, o urma, un miros - o imagine. Imaginea centrala a piesei e cea care ramane, si daca elementele componente sunt bine imbinate, aceasta silueta va fi intelesul, aceasta forma va fi ceea ce vrea sa spuna piesa. Cand, peste ani, ma gandesc la o experienta teatrala care m-a impresionat, nu vad decat miezul gravat in memoria mea: doi vagabonzi stand sub un copac, o batrana tragand o caruta, un sergent care danseaza, trei oameni pe o canapea in iad sau, din cand in cand, o urma si mai adanca decat orice imagine. Nu sper sa-mi aduc aminte exact sensul, dar din acel miez pot reconstrui o serie de intelesuri. Astfel, va fi fost atins un scop. Cateva ore ar putea modifica pe viata modul meu de a gandi. E aproape, dar nu chiar imposibil, sa se intample.”

Peter Brook, Spațiul gol