Concedierea reprezinta o masura extrema a angajatorului ce consta in incetarea raporturilor juridice de munca existente cu un salariat al sau. Drept urmare, pe viitor, angajatorul isi pierde aceasta calitate pentru persoana concediata, iar aceasta, la randul sau, nu mai are calitatea de salariat. Se produce astfel o ruptura, o fractura a relatiilor dintre cele doua parti cu consecinte profund negative pentru cel concediat. Acesta nu-si pierde doar locul de munca, statutul profesional si social, dar incetarea calitatii de salariat inseamna, de cele mai multe ori, si pierderea unui venit sigur si previzibil – sursa de existenta pentru el si familia lui.

Concedierea poate avea consecinte nefaste si in plan psihic, avand in vedere ca munca este un factor important de socializare. Se pot produce si instrainarea, izolarea, deprimarea, degradarea persoanei in cauza.

Se explica, asadar, interesul legiuitorului pentru reglementarea detaliata a concedierii si competenta instantelor de judecata in controlul acestei masuri. De altfel, cele mai multe cauze deduse judecatii referitoare la raporturile juridice de munca privesc concedierea.

Aceste considerente ne-au determinat sa pasim la elaborarea lucrarii de fata. Am avut in vedere dispozitiile legale aplicabile materiei – cu precadere cele ale Codului muncii –, unele opinii doctrinare si, in special, solutiile din jurisprudenta. Oferim astfel tuturor celor interesati un instrument util de studiu si, mai ales, de lucru.