Autoagresiunea a constituit obiectul unei ample activitati de cercetare timp de mai mult de 100 de ani. In ultimul timp, incidenta comportamentelor autoagresive a crescut alarmant in mediul penitenciar. Desi comportamentele autoagresive reprezintǎ fenomene psihologice si sociale, nu se cunosc cu exactitate cauzele, modalitatea de management, profilaxia acestor fenomene, precum si caracteristicile care sǎ permitǎ stabilirea unui profil in vederea implementǎrii anumitor programe terapeutice.

Studiile despre autoagresiune difera mult din punct de vedere conceptual, metodologic, deoarece de-a lungul timpului au fost elaborate o serie de definitii privind autoagresiunea, ceea ce a dus la dificultatea comparǎrii diverselor studii.

Cercetarea aspectelor psihologice, a trǎsǎturilor de bazǎ relationate cu comportamentul autoagresiv al detinutului prezinta o importanta sporita in vederea prevenirii acestor comportamente din ce in mai frecvente in mediul carceral. Astfel, se impun tentative de reducere a incidentei acestor comportamente, tentative care trebuie sa se bazeze pe o interventie psihologica la nivelul fiecǎrui detinut care sǎvarseste astfel de comportamente.

Prin aceastǎ cercetare, s-a incercat identificarea trǎsǎturilor de personalitate predominante la detinutii autoagresivi, spre deosebire de cei non-autoagresivi si populatia non-infractionalǎ, totodatǎ, urmǎrindu-se din perspectiva psihologica si etiologica comportamentului autoagresiv.

Astfel, in prima parte a cercetǎrii am incercat sǎ ofer o definire cat mai concretǎ a conceptului respectiv, a teoriilor psihologice explicative, a tipurilor de autoagresivitate, punanduse accent pe autoagresivitatea din mediul penitenciar, cauzele care-l determinǎ pe detinut sǎ comitǎ astfel de comportamente precum si pe portretul psihologic al autoagresorului.

Fundamentarea teoretica include si aspecte legate de alte variabile implicate in studiu, respectiv furia ca trasatura si ca stare, agresivitatea, izolarea socialǎ, emotionalǎ si nu in ultimul rand impulsivitatea.

Pe baza rezultatelor obtinute, la care se adaugǎ si datele din literatura de specialitate, am incercat sǎ propun un plan terapeutic, un plan de interventie asupra autoagresivitatii.

Cea de-a doua parte a studiului cuprinde metodologia cercetarii, fiind prezentate concret obiectivele cercetǎrii, esantioanele de subiecti care au participat la extragerea anumitor concluzii, instrumentele utilizate, procedura de lucru, prezentarea rezultatelor si interpretarea acestora.

In finalul lucrarii, am reliefat cateva concluzii care s-au evidentiat in urma studiului realizat precum si anumite implicatii si limite ale acestuia.

Cu alte cuvinte, prin acest studiu ne propunem o actualizare a cercetarilor privind autoagresivitatea in mediul carceral.