Dorinta si stradania noastra de a cunoaste gandirea de-Dumnezeu-purtatorilor nostri Parinti, cu referinta particulara la fenomenul dialogului, ne duce pe noi de la bun inceput la o constatare axiologica: „spiritualitatea ortodoxa... este in esenta ei biblica... Parintii Bisericii au trait din Biblie si gandeau si se exprimau prin Biblie, astfel erau invatati minunat de ea, pana acolo ca ei insisi se identificau cu insasi existenta biblica.”

Adevarul de credinta este pastrat in Biserica si isi are temeiul in Sfanta Scriptura si in invatatura Sfintilor Parinti. Prin urmare, problemele de invatatura si viata duhovniceasca nu constituie o premisa individuala, ci ele sunt o chestiune a pliromei Bisericii. „Cei care sunt ai Bisericii lui Hristos sunt ai adevarului si cei care nu sunt ai adevarului nu sunt ai Bisericii lui Hristos”.

Unitatea dintre Adevar si viata este puterea si semnul caracteristic al Bisericii. Teologia este o taina divino-umana a Bisericii, care nu sustine ceva, ci marturiseste; nu este o contradictie, ci o marturisire in spatiul vietii personale. „Nu caut pe ale voastre, ci pe voi”3, ne atentioneaza Apostolul Pavel: caut omul, mantuirea lui = teologia. Viata in Hristos si exprimarea ei trebuie sa fie in conformitate cu Adevarul cel Unul, pentru ca El vorbeste si ne duce la viata vesnica cea una. Sfantul Grigorie al Nyssei spune ca noaptea Invierii „devine mai luminoasa decat ziua”.