Studiul dreptului în general, și al dreptului constituțional în particular, ar fi nu numai incomplet, ci chiar de neconceput în condițiile dezvoltarii societații contemporane, fara o abordare dintr-o perspectiva comparata. Interesul pentru un studiu comparativ a fost prezent înca de la formarea primelor sisteme de drept, în Grecia antica, unde Platon studiaza dreptul din diferitele Poleis grecești în lucrarea sa Nomoi.

Aportul dreptului comparat la dezvoltarea întregii științe a Dreptului poate fi evidențiat sub doua aspecte, atât documentar, cât și normativ.

Finalitatea unui demers comparativ se regasește, de altfel, în posibilitatea ca, aplecându-se cu atenție și umilința asupra soluțiilor la care s-au oprit alte sisteme de drept pentru reglementarea unor instituții juridice asemanatoare, cercetatorul-jurist va putea construi o imagine completa a lumii juridice contemporane și a evoluției sale, raportata atât la trecut, cât și la viitor. Mai mult, înțelegând soluțiile din diferite alte sisteme și inspirându-se din acestea, legiuitorul poate sa ajunga la o îmbunatațire a propriului sistem de drept.