„Sunt aproape 400 de referiri la terți in diferite texte din Codul civil, care creeaza tot atatea contexte normative. La acestea se adauga cele in care terții se deghizeaza, purtand alte nume, cum sunt creditorii și moștenitorii (cand aceștia din urma nu devin parți). Cel mai important context normativ in care apar terții este cel al efectelor contractului, context care se extinde la efectele actului juridic in general; in acest context sunt incluși și terții beneficiari. Cel mai larg context, alcatuit din norme juridice care se regasesc in mai toate materiile Codului civil, este acela al opozabilitații, prin raportare la un act juridic, la un fapt juridic in sens restrans, la un raport juridic sau la un drept subiectiv. Terțul contractant sau, intr-o accepție mai restransa, terțul dobanditor apare deseori, purtand fie veșmantul bunei-credințe, fie veșmantul relei-credințe. Uneori terțul este reprezentat, alteori este reprezentant. Terțul este cand pagubit, cand pagubitor. Sunt cazuri in care terțul vede ca propriile bunuri sunt obiectul contractelor incheiate de alte persoane. Terțul poate fi nu numai platit, ci și platitor, iar alteori este garant. Terțul poate fi cedat intr-un raport juridic. Terțul poate avea o putere speciala, determinand obiectul contractului, in general, sau prețul in contractul de vanzare, in special. Tocmai pentru ca familia terților este extrem de diversa, unii dintre aceștia nu pot fi incadrați intr-o categorie anume, ramanand cazuri cu totul particulare. Dupa trecerea in revista a textelor și a contextelor normative in care apar terții, o concluzie s-ar putea contura: logica generalului și a specialului le ramane straina; singura modalitate prin care Codul civil i-a putut totuși civiliza pe acești salbatici a fost prinderea lor in plasa de semnificații a fiecarui context normativ.”

Valeriu Stoica