In cadrul fortelor de ordine publica (politia, jandarmeria, politia de frontiera, politia locala, serviciile de informatii etc.) si al sistemului judiciar din tara noastra (organele judecatoresti si parchetul) prima linie de aparare impotriva infractorilor o constituie forta politieneasca, care, in principiu, executa serviciul in teren, in contact direct cu strada, cu populatia, avand misiunea de a aplica si urmarii respectarea legii.

Necesitatea existentei unei anumite teorii si practici a interventiei folosite de politisti este determinata de faptul ca dispozitiile legale ce ocrotesc valorile sociale, precum si cele care reglementeaza atributiile politiei, drepturile si indatoririle politistului nu prevad detaliat modalitati concrete de actiune pentru rezolvarea unor cazuri. De asemenea, acestea nu reglementeaza explicit nici problemele legate de comportarea, autoritatea, modul de interventie, de reactia la evenimente, de initiativa fiecarui politist in parte, de care depinde in mare masura reusita sau esecul unei interventii.

Respectarea regulilor teoretice si practice il apara pe politist de abuzuri si greseli in interventie, ii asigura reusita si succesul actiunii. Uneori, avertizarea unei persoane este suficienta pentru oprirea acesteia de la savarsirea unui act ilegal. Alteori, este necesara constrangerea fizica sau folosirea mijloacelor din dotare inclusiv a armamentului, pentru a apara ordinea si linistea publica, valorile sociale, situatii in care politistul se expune unor pericole din partea agresorilor, turbulentilor.