Natura a reprezentat, dintotdeauna, sursa primordiala de inspirație a artiștilor și a scriitorilor. Este de ajuns sa ne gandim la Anotimpurile lui Vivaldi, la tablourile lui Cézanne, la Pastelurile lui Alecsandri ori la simfoniile lui Beethoven, pentru a ne limpezi gandurile și a redescoperi legatura omului cu lumea inconjuratoare. Inspirandu-ne din natura, spunem ca relațiile de familie sunt precum ramurile unui arbore, care, deși sunt orientate in direcții diferite, au la baza aceeași radacina puternica. De aceeași parere este și maestrul jurist Jean Carbonnier, care ne invita sa renunțam la drept atunci cand discutam despre familie, susținand ca relațiile maritale și filiale se subscriu non-dreptului, iar apariția normelor juridice care vizeaza legaturile dintre membrii unei familii reprezinta un simplu accident.

Inspirandu-se din natura, omul incearca sa imite comportamentul tuturor organismelor vii. Ca atare, grație unei dorințe de a-și perpetua existența, omul se afla in cautarea unei perechi, cu scopul de a zamisli o noua ființa, asemanatoare lui. Uniunea dintre cele doua persoane, oficializata sau de facto, va genera un sistem de rudenie, iar sentimentul de dragoste va fi supus unui cod de reguli matrimoniale.

In prezent, cel mai potrivit termen care poate fi folosit pentru a descrie relațiile maritale și filiale, de ordin personal sau pecuniar, se numește „impreuna”. Ne fundamentam afirmația pe atribuirea echilibrata, de catre legiuitor, a sarcinilor, dar și grație principiului codeciziei, existent intre soți. Totodata, imbinarea autoritații parintești cu interesul superior al copilului va conduce catre o echilibrare a sarcinilor fața de acesta din urma, dar și catre echitatea deciziilor. De aici deducem faptul ca, impreuna, cei doi soți vor fi strajerii intereselor morale și materiale ale familiei.