Aceste insemnari sunt amintirile mele, ale unei soții și ale unei mame, totodata. Sunt prin excelența subiective, dar drepte, fara sa fieinsemnarile unui istoric. Daca voi fi greșit cu ceva, cu vreun detaliu, de exemplu, nu fiți, totuși, aspri, nu a fost nicio clipa din rea intenție. Cu timpul, amintirile fiecaruia dintre noi se transforma in esențe care nu mai rețin detaliile. Mai am atatea de povestit, insa, și voi avea și mai mult loc pentru detalii.



— Mama, vino, ca e tata la televizor!
— Termina cu prostiile!
— Mama, iți spun ca e tata la televizor!
Am venit, l-am vazut și…
— Nu se poate sa-mi faci așa ceva!

— Ce ramane din istorie dupa ce ai trait-o, doamna Mioara Roman?
— Aș minți daca aș spune ca istoria nu este ispititoare cand o traiești. Aventura mea a fost, insa, mai degraba cea a soției și mamei. Iar cand aventura ta personala se conjuga la timpul istoriei, ea poate deveni opresiva. Dupa 1989, mai multe evenimente, istorice – se pare–, mi-au invadat viața și mi-au ingradit libertatea personala prin poveri adeseori greu de purtat. A fost adeseori la fel de greu ca o privare de libertate. Trebuia sa-mi recaștig libertatea necontenit, cu ziua și cu ora – cum spuneam uneori. Era altfel decat inainte de ’89.

Am platit un preț al libertații pe care inca imi este greu sa-l masor.