Celor care au refuzat mankurtizarea

“Era de-acum un rob-mankurt, caruia memoria ii fusese smulsa, si de aceea foarte pretios, facea cat zece robi sanatosi la un loc... Mankurtul nu mai stia cine e, din ce neam se trage, nu-si cunostea numele, nu-si amintea copilaria, tatal, mama - intr-un cuvant, n-avea constiinta de sine a unei fiinte omenesti. Lipsit de personalitate..., era totuna cu o faptura necuvantatoare, si de aceea intru totul obedient si inofensiv... Isi recunostea, intocmai ca un caine, doar stapanul... De aceea indeplinea poruncile orbeste, cu zel si fara preget”.

“Dar fii fara grija, nu las eu lucrurile asa... Cata vreme traiesc, n-am sa tac. Am sa le spun tot ce am pe inima. Tu odihneste linistit... N-o sa fii singur. Curand am sa vin si eu sa-ti tin de urat. Mai asteapta-ma numai putin. Sa nu te-ndoiesti. Daca nu mi se intampla vreo nenorocire, daca mor de moarte buna, o sa vin si eu aici si-o sa fim din nou impreuna.”

Cinghiz Aitmatov: O zi mai lunga decat veacul