In ciuda titlului sau, prezenta lucrare reprezinta prima tratare in extenso din literatura romana a problematicii gazduirii egalitare a minorilor. Intr-adevar, tema a mai fost evocata și anterior, dar doar en passant, cu probabila intaietate tot de catre noi, atunci in monografia „Exercitarea autoritații parintești dupa divorț”, publicata in anul 2012.

Deși o tema care a iscat discuții vivante și pasiuni aprinse in state cu dezvoltare și cultura juridica superioara, pe plan național gazduirea egalitara pare sa fie mai cunoscuta și disputata de catre societatea civila, decat de doctrina de specialitate ori in practica instanțelor judecatorești. Totuși, oriunde am privi, sa o recunoaștem franc, nivelul cunoștințelor este unul elementar.

Chiar aprofundata fiind (și ne-ar placea enorm sa ne inșelam) gazduirea egalitara nu-și va gasi o larga aplicare. Nu neaparat pentru ca ar reprezenta un concept foarte sofisticat, cat mai degraba prin prisma faptului ca pentru a „rodi” are nevoie de un anumit gen de societate – ca grad de civilizație, mentalitate, tradiție, seturi de valori ș.a.m.d.

Societatea romaneasca nu ne apare defel un teren fertil gazduirii egalitare. Fara speranța, in al nostru declin ca societate nu vom avea parte nici macar de frumusețea ruinelor. O decadența grandioasa ramane apanajul exclusiv al marilor civilizații.

Iar atunci prezenta lucrare este chiar totalmente in van, fatalmente zadarnica? Pesemne ca da, deși ne place sa credem ca este o ofranda adusa acelui sfant al cauzelor pierdute și fara speranța.