Colectia „MARI JURISTI ROMANI” initiata de Editura Academiei in colaborare cu Editura Universul Juridic este menita sa prezinte cititorului o lume aparte: „Lumea Dreptului”.

Nevoia de a cunoaste cate ceva despre aceasta Lume vine din specificitatea ei si, mai ales, din faptul ca ceea ce se cheama cultura juridica este o importanta componenta a culturii noastre care, intre altele, are si valente istorice, asa cum se va vedea in continuare.

Marii juristi ai neamului au fost in acelasi timp oameni de vasta cultura, cu preocupari in domeniul literaturii, stiintelor, inclusiv al stiintelor exacte si artelor. Cateva nume (in ordine alfabetica) ne confirma aceasta afirmatie: Vasile Alecsandri, Eugen Barbu, George Baritiu, Ion Alexandru Bratescu Voinesti, Barbu Stefanescu Delavrancea, Zoe Dumitrescu Busulenga, Dimitrie Gusti, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Iorgu Iordan, Eugen Jebeleanu, Mihail Jora, Mihail Kogalniceanu, Titu Maiorescu, Vintila Mihailescu*, Iacob Negruzzi, Papiu Ilarian, Emil Racovita, Mihail Ralea, Constantin Radulescu Motru, Moses Rosen, Mihail Sadoveanu (studii juridice nefinalizate), Alexandru Sahia, Ioan Slavici, Andrei Saguna, Stefanescu Goanga, Barbu Alexandru Stirbei, George Toparceanu, Victor Tufescu, Alexandru Vlahuta, Josif Vulcan, Alexandru D. Xenopol, Duiliu Zamfirescu s.a.

Din randul marilor juristi, unii au fost alesi membri ai Academiei Romane, altii s au multumit cu o cariera universitara stralucita si cu o opera formativa si de creatie de admirat.

Reducand sfera observatiilor numai la juristii alesi ca membri ai Academiei Romane se pot face constatari menite sa atraga atentia celor interesati asupra Lumii Dreptului.

De la inceputuri (1866) si pana in zilele noastre Academia Romana numara 850 de membri titulari, membri corespondenti si membri de onoare din tara.

Numarul membrilor titulari, corespondenti si de onoare din tara cu studii juridice sau si cu studii juridice este de 166, astfel ca media ponderata a juristilor pe intreaga perioada este de 19,41%.

Majoritatea juristilor membri ai Academiei Romane 112 (67,88%) au urmat studiile juridice in tara (Bucuresti, 79 – 47,88%; Cluj, 14 – 8,5%; Iasi, 9 – 5,5%; Arad, 1 – 0,6%; Sibiu, 4 – 2,43%; Oradea, 1 – 0,6%; si Cernauti, inainte de anul 1944, 4 – 2,43%).

In strainatate au urmat studiile un numar de 54 juristi membri ai Academiei Romane, respectiv, 32,12% (Franta, 27 – 16,36%; Ungaria, 10 – 6,06%; Austria, 8 – 4,85%; Germania, 3 – 1,82%; Rusia, 3 – 1,82%; Anglia, 1 – 0,61%; si Polonia, 1 – 0,61%).

Pentru o mai buna apreciere asupra acestui segment al oamenilor de stiinta, adaugam faptul ca un numar de 54 cetateni ai altor state au fost alesi membri de onoare din strainatate ai Academiei Romane (Franta, 26 – 48,1%; Germania, 6 – 11,1%; Italia, 5 – 9,26%; Grecia, 3 – 5,55% Cehia, 2 – 3,7%; Olanda, Belgia, Elvetia, fosta Iugoslavie, Bulgaria, Anglia, Canada, Spania si Luxemburg cate 1 membru, respectiv, cate 1,85%).

Specialistii din domeniul dreptului au avut un rol important la infiintarea Societatii Literare Romane (1866) devenita apoi, la 24 august 1867, Societatea Academica Romana.

Din cei 25 de membri fondatori (vezi Anexa 1), 8 aveau studii juridice, sau si studii juridice (32%): George Baritiu, Ambrosiu Dimitrovici (Dimitrovitza), Josif Hodos (Hadasiu), Alexandru Hurmizaki, Nicolae Ionescu, Titu Liviu Maiorescu, Gavril Munteanu si Ion Sbiera G. (a lui Gheorghe).

Pe langa locul important ocupat de membrii juristi (19,41%) acestia au avut un rol important in diriguirea celui mai inalt For al Stiintelor, Literaturii si Artelor, printr un numar important de mandate in sistemul organelor de conducere: 12 mandate de presedinte al Academiei Romane; 41 mandate de vicepresedinte; 2 mandate de secretar general si 36 mandate de presedinti de sectie.

Azi componenta juridica a Academiei Romane numara doar un membru de onoare si un membru corespondent, in urma plecarii spre cele inalte a marilor juristi Ion P. Filipescu, Mircea Paul Cosmovici, Tudor R. Popescu si Tudor Draganu, in ultimii 7 8 ani.

Pentru o cat mai completa imagine asupra Lumii dreptului este necesar sa adaugam la toate acestea, valoarea de documente de istorie a actelor normative fara a distinge in privinta fortei lor juridice (de natura constitutionala, legi organice, legi ordinare, legi speciale, decrete – daca si in masura in care au caracter normativ, ordonantele de urgenta, ordonantele Guvernului – daca au caracter normativ, ordinele si instructiunile ministrilor, numai in masura in care au caracter normativ si, bineinteles, unele acte ale entitatilor locale, daca si in ce masura au caracter normativ).