In lucrarea Managementul afacerilor internationale - strategii de internationalizare am explorat cele mai relevante teorii in legatura cu procesul de internationalizare, pe de o parte cele clasice (Vernon (1960), Cyert si March (1963), Johanson si Vahle (1977), Dunning (1980) etc.), dar si o serie de cercetari actuale prin care miam dorit sa evidentiez noi puncte de vedere in legatura cu acest subiect, care sa tina cont de noile realitati si paradigme economice si sociale (Knight si Cavusgil (1996), Oviatt si McDougall (2005), Prasad (2006), Forsgren si Hagström (2007) etc.).

Este evident ca procesele de globalizare si internationalizare au schimbat nu doar realitatea economica si politica la nivel mondial, dar au redefinit si relatiile socio-umane. Este dificil de stabilit cine pe cine influenteaza, cultura nationala pe cea organizationala sau poate invers. In mod evident, dovezi istorice sugereaza ca globalizarea si internationalizarea afecteaza in mod substantial peisajul economic, social si politic mondial. Societatile multinationale au devenit adevarati poli ai puterii mondiale, precum si declansatori ai unor situatii economice nefavorabile fara precedent. In acest nou context este oportun sa revizuim gandirea traditionala a relatiei dintre guvernele statelor natiune si companii.

Existenta acestor corporatii mari, cu putere de monopol la nivel international are, fara indoiala, un efect asupra redistribuiri puterii la nivel global. Guvernele nationale sunt in concurenta unele cu altele, prin oferirea de stimulente, cum ar fi: subventiile, repatrierea nelimitata a profiturilor sau un climat fiscal favorabil, pentru a atrage investitii straine directe (ISD), deoarece spera sa utilizeze operatiunile societatilor multinationale ca motor de promovare a cresterii lor economice.