O analiza a Constitutiei de la 1866 poate sa para, in prezent, superflua, in contextul existentei unei bibliografii bogate pe aceasta tema. Insa, lucrarea noastra propune un unghi de analiza aparte si anume: intelegerea actului juridic fundamental in cauza prin variabilele si modulatiile unui transplant constitutional. Procedand astfel, caracterizarea primei constituții moderne a romanilor devine deosebita de cea proiectata de doctrina romaneasca de specialitate din perioada comunista și postcomunista.

Demersul stiintific urmareste sa deceleze cauzele, ratiunea si finalitatile interne si externe ale importului constitutional efectuat, la mijlocul secolului al XIX-lea, de elita politica romaneasca. Lucrarea nu cauta doar sa exploreze normativitatea constitutionala ce a rezultat in urma transplantului, ci si sa confrunte dreptul static (scris) cu dreptul in actiune (viu). Accentul este pus pe modul in care valorile, principiile, institutiile si mecanismele constitutionale au fost importate (voluntar/involuntar; rational/irational; constient/inconstient), pe modul in care acestea au fost profilate, deslusite, adaptate si, dupa caz, aplicate de actorii dreptului si nu numai.

Propunem, asadar, o cercetare comparativa, o abordare istorico-juridica, in care dreptul, prin contextualizare, este raportat si la sfera culturii („autoritatea trecutului” vs „blamarea trecutului”; traditii, asteptari, capacitati).