Atitudinea de contestare a unei parti a societatii europene fata de crestinism ca religie si de biserica catolica, simbolul institutiei sacre, in societate, a creat premiza aparitiei mai multor idei care au alcatuit fondul teoretic al Umanismului. Aparitia unui curent de gandire ce punea in centrul atentiei omul s-a datorat vointei unei parti a intelectualitatii europene de a se emancipa de sub tutela bisericii catolice. Intelectualitatea din vestul Europei din dorinta sincera de a avea o autonomie in gandire a pus omul si valorile umane mai presus de orice constrangere morala.

Umanismul a adus cu sine misiunea pentru cautarea adevarului si a moralitatii prin mijloace umane, in sprijinul intereselor umane. Capacitatea de autodeterminare a fiintei umane a condus la respingerea valorilor traditionale crestine care considerau ca umanitatea este dependenta de credinta si de revelatiile divine. Omul de cultura care si-a pus problema naturii umane si a relatiei acesteia cu transcendentul si-a reintors privirile spre textele antichitatii greco-romane. Conform istoricilor, inceputurile umanismului modern pot fi identificate in secolul al XIV-lea in Italia. Cei mai importanti reprezentanti ai umanismului italian au fost Francesco Petrarca si Giovanni Boccaccio. Ulterior umanismul s-a propagat in Germania si Olanda. In Germania, umanismul a pregatit calea Reformei lui Martin Luther1.