Prezenta lucrare, rodul a 12 ani de cercetare științifica sistematica, este o demonstrație clara a faptului ca dreptul muncii/contractul individual de munca nu deriva din Codul Civil de la 1864, ca dreptul muncii nu este o ramura desprinsa din dreptul civil, ci a fost întotdeauna o ramura distincta de drept, care și-a dezvoltat propriile norme juridice de-a lungul timpului, în ritmul dezvoltarii socio-economice a societații românești.

Actuala teorie, unanima, prezinta Codul Civil ca fiind actul de naștere al dreptului muncii și al contractului individual de munca.

Prezenta lucrare a plecat de la o întrebare simpla: ”Înaintea apariției Codului Civil de la 1864 nu existau raporturi de munca? Daca existau raporturi de munca, atunci cu siguranța trebuie sa fi existat și contracte de munca”.

Plecând de la aceasta idee, de-a lungul celor 12 ani de cercetare am descoperit ca întreaga istorie a României se bazeaza pe existența contractelor de munca în toate domeniile vieții sociale.

Astfel, întâlnim raporturi de munca (i) în cadrul breslelor, înca de la 1431, în Brașov, și începând cu secolul al XVII-lea în țarile române, (ii) în cadrul aparatului de stat (central și local) care se dezvolta odata cu dezvoltarea statului, de la funcțiile, inițial nobiliare, denumite ”boieri”, care ocupau posturile în cadrul aparatului administrativ, la boieri cu ”boierii” (adica cu slujbe), apoi la dregatorii care se transforma, în secolul al XIX-lea, în funcționarii publici de astazi (iii) în cadrul armatei – aici cu specificul acestor relații.

Dezvoltarea socio-economica a țarilor române impune/atrage dezvoltarea relațiilor de munca, astfel încât începând cu secolul al XVIII-lea întâlnim din ce în ce mai multe documente privind relațiile de munca (Fabrica de postavuri de la Pociovaliște, care la 1760 avea încadrați peste 300 de salariați, dintre care 50 de straini detașați, prima Lege privind salarizarea unica în Țara Româneasca etc.).

În ceea ce privește secolul al XIX-lea, acesta se bucura de primele reglementari ale relațiilor de munca – avem în vedere Regulamentul Organic de la 1831, pentru ca ulterior, spre finalul secolului al XIX-lea, urmare a unor transformari majore precum dispariția breslelor, statul sa simta nevoia înlocuirii reglementarii relațiilor de munca la nivel de breasla cu reglementarea la nivel național.

Sfârșitul secolului al XIX-lea aduce o serie de proiecte privind reglementarea relațiilor de munca, însa primele legi în materie apar în primii ani ai secolului al XX-lea, și anume Legea Missir de la 1902, Legea Nenițescu de la 1912.

Unirea Transilvaniei și a Bucovinei cu țarile române aduce mari provocari, având în vedere stadiul dezvoltat al legislației din Transilvania, sub influența legilor germano-austro-ungare, al sistemului foarte dezvoltat al pensiilor în provinciile unite cu țarile române.

Finalitatea practica a prezentei lucrari vizeaza schimbarea perspectivei interpretarii normelor de dreptul muncii, și anume îndepartarea reflexului de gândire civilist, în momentul în care sunt abordate probleme specifice de dreptului muncii, stabilirea unei limite sanatoase între dreptul civil și dreptul muncii, propunând noi definiții ale contractului individual de munca, ale relației de munca și ale dreptului muncii, în mijlocul carora se afla individul uman, cu ritmul lui biologic care trebuie prezervat”.

Unicul merit pe care mi-l asum relativ la prezenta „Istorie a dreptului muncii român” este acela de a ma fi întrebat daca existau contracte de munca înainte de adoptarea Codului civil de la 1864 și de a fi urmarit frenetic aceasta idee, prezenta lucrare îmbinând o culegere de texte deja publicate (cu intenția declarata de a crea dimensiunea reala a relațiilor de munca), împreuna cu munca de cercetare prezentata în Noi teorii în dreptul muncii și noi cercetari în 2024.