Prezenta lucrare se adreseaza in primul rand celor care studiaza limba japoneza si doresc sa isi formeze o prima idee despre specificul literaturii japoneze vechi. Nu este o istorie a literaturii, ci mai degraba o culegere de studii despre conceptiile estetice ale japonezilor si despre genurile literare pe care acestia le-au produs, deoarece am considerat ca este important ca studentii sa aiba la indemana niste instrumente de apreciere a textului literar pe care le pot aplica oricand. Am incercat sa dam cat mai multe exemple din opere importante, alaturand uneori originalul si traducerea romaneasca. Am dat multe exemple de poezie nu numai fiindca era pretuita in cel mai inalt grad, ca o conditie sine qua non a elegantei si cel mai bun mod de comunicare intre oameni, ci si pentru faptul ca, prin scurtimea ei si relativa simplitate stilistica, este usor de inteles pentru cititorul incepator.

Ca anexe am atasat cateva traduceri ale unor opere clasice de critica literara japoneza, pe care le-am considerat utile in intelegerea literaturii clasice, realizate prin intermediul limbii engleze de studenti din anul II, in cadrul pregatirii lor la seminar.

Textele literare prezentate au fost abordate din doua perspective: una istorica, incercand o explicare a aparitiei lor ca productii ale unui anumit mediu social si cultural si una formala, identificand structuri narative, figuri de stil specifice (fara insa a face vreo comparatie cu categorii similare din alte culturi). Motivul pentru care nu am insistat in a prezenta istoria literaturii japoneze ca pe un sir de autori si opere discrete, intre care exista continuitate si stranse relatii cauzale – deci sa o interpretez cu amprenta mentala a rationalismului cultural al secolului XIX, se afla in insusi caracterul acestei literaturi si al realitatii: discontinua, simultana si plina de mistere inca neelucidate. A te apropia cu presupozitia ca istoria evolueaza, de la forme “primitive” la unele complexe, de o literatura care “incepe” cu un roman de profunzimea, complexitatea si modernitatea lui “Genji Monogatari” (comparat cu opera lui Marcel Proust, In cautarea timpului pierdut) nu este poate cea mai buna atitudine. Abordarea noastra, tinand cont de distinctia pe care o face Roland Barthes1 intre opera si text, se apropie de literatura japoneza ca de un text, ba chiar ca si cum aceasta ar fi un unic si urias intertext.