Infractiuni economice
Infractiuni economice
Cel mai mic preț din ultimele 30 de zile: 100,00 RON
În stoc
Prezenta lucrare reprezinta o noutate in materie nu prin temele abordate, ci prin faptul ca reprezinta produsul muncii unui comercialist și a unui penalist. In condițiile in care dispoziția normei penale face trimitere, explicit sau implicit, la noțiuni de drept economic (societar, falimentar sau fiscal), apreciem ca este datoria comercialistului sa participe la descifrarea sensului ipotezei, pentru ca o aplicare a viziunii pur penale intr-un domeniu prin excelența al dreptului privat poate duce la concluzii eronate, cu consecințe grave asupra subiecților infracțiunilor in speța. Pentru a acoperi intreaga suprafața interpretativa, aspectele de drept public trebuie, desigur, tratate cu aceeași grija, astfel incat cititorul sa iși faca o idee corecta și completa despre un domeniu pe care puțini s-au incumetat sa il exploreze intr-un mod interdisciplinar.
In ediția de fața (a treia) comentariile infracțiunilor de evaziune fiscala au avut in vedere modificarile legislative aduse prin Legea nr. 55/2021 privind modificarea și completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale iar jurisprudența a fost completata cu rezumate din spețe pronunțate in perioada 2019-2021, inclusiv cu jurisprudența obligatorie [decizia ICCJ (HP) nr. 9/2020, publicata in M. Of. nr. 592 din 7 iulie 2020 ; decizia ICCJ (HP) nr. 66/2021, (nepublicata)].