Celebra lucrare a lui Gustave Le Bon, Psychologie des foules (1895), a constituit un raspuns la provocarile istoriei: lupta dintre revolutie si restauratie. Ca om de stiinta, Gustave Le Bon a cautat sa explice catastrofele sociale din trecut si a incercat sa afle cauzele dezorganizarii sociale din Franta anilor sai. Actiunea multimilor si greselile de guvernare ale clasei dominante – iata cele doua elemente fundamentale spre care a condus reflectia fondatorului psihosociologiei franceze, care in ultima parte a vietii si-a consacrat eforturile intelectuale pentru educarea elitelor in spiritul sporirii responsabilitatii politico-militare. Oamenii politici de talia unui Raymond Poincaré (presedinte al Frantei intre 1913 si 1920) sau Theodore Roosvelt (presedinte al S.U.A. intre anii 1901 si 1909) au acordat atentia cuvenita lui Gustave Le Bon si conceptiei sale despre unitatea mintala, emotionalitatea si caracterul rudimentar al proceselor intelectuale ce ar caracteriza multimile. Le Bon a descris, mult inaintea lui George Orwell si mai profund decat acesta, distrugerea personalitatii intr-un sistem politic totalitar. (Septimiu Chelcea)