Intr-o conferința din 1936, intitulata „Fundamentele dreptații naționale”, Nicolae Iorga sublinia cat de important este „sa se cerceteze liniștit, ca o problema de știința, bazele, fundamentele inseși a ceea ce se numește la Budapesta «dreptate naționala»”, anume „lasand la o parte orice considerații s-ar mai putea face in jurul momentului politic și motivelor unei astfel de manifestații pe care o putem privi cu siguranța conștiinței și a pregatirii noastre”. Astazi, la aniversarea a 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, siguranța conștiinței juridice romanești ca parte a unei conștiințe naționale sigure de sine și, pe cale de consecința, a pregatirii noastre de a apara, impotriva unor noi amenințari și cu noi mijloace, drepturile istorice și naturale romanești pare sa cedeze din ce in ce mai mult teren manifestațiilor prin care semnificația acestui eveniment este relativizata și minimalizata. Luand in considerare momentul politic al timpului nostru și identificand paralelisme și continuitați intre revizionismul maghiar interbelic și ceea ce am putea numi un revizionism romanesc mascat din ultimele doua decenii, lasand la o parte motivele acestuia, credem ca o analiza a legaturii dintre problematica Tratatului de la Trianon și fundamentele dreptații noastre naționale – altfel spus, ale indreptațirii existenței romanilor intr-un stat național unitar – constituie un demers oportun pentru restaurarea deplina și integrala a conștiinței juridice romanești.