Conceptele de evaluare si autoevaluare suscita interes imediat pentru multi dintre noi, indiferent de domeniul in care ne desfasuram activitatea. Ne preocupa evaluarea actiunilor umane, a solutiilor propuse pentru problemele cu care ne confruntam, a proiectelor noastre si a persoanelor din anturajul nostru. Sfera educatiei articuleaza practic toate ipostazele evaluarii, facand posibil si necesar un act educativ complex si cu valente formative pentru educatori si educati. Data fiind importanta evaluarii, didactica moderna ii atribuie statutul de componenta a procesului instructiv-educativ, alaturi de predare si invatare.

De aceea credem ca o lucrare axata pe problematica evaluarii este de interes general pentru toti specialistii in stiintele educatiei si pentru toate cadrele didactice. Aceasta cu atat mai mult cu cat, din literatura pedagogica autohtona, aparuta in ultimele doua decenii, lipsesc lucrari de amploare pe aceasta tema. Cat despre autoevaluare, aceasta a fost tratata expeditiv sau chiar eludata din lucrarile de pedagogie si metodica, pierzandu-se din vedere faptul ca o instruire autentica, presupune, pe langa evaluarea elevilor, realizata de cadrele didactice si autoevaluarea propriei lor prestatii.

Premisele formulate la inceputul lucrarii, ii urmeaza, in mod firesc, prezentarea obiectivelor stabilite si anume studierea reperelor pedagogice si psihologice a legilor care guverneaza interactiunea autoevaluare-evaluare si a mecanismelor care stau la baza acestei interactiuni, a implicatiilor in dezvoltarea si modernizarea ei.