In definirea notiunii de persoana in general s-a avut in vedere faptul ca aceasta reprezinta „un individ al speciei umane, omul considerat prin totalitatea insusirilor sale fizice si psihice”.

In completarea concepției clasice, potrivit careia dreptul in general nu studiaza persoana omeneasca in toata integritatea ei și ca știința dreptului nu se ocupa de persoane decat numai cu privire la reglementarea raporturilor reciproce infinit de variate ce se nasc intre ele, unii autori constata, pe buna dreptate, ca aceasta concepție avea in vedere individul numai fragmentar in referire la: numele, domiciliul, actele de stare civila, pe cand astazi dreptul civil studiaza corpul uman, organele și țesuturile detașate de el și chiar durerea fizica sau psihica.

Apreciem ca, aceasta multiplicare a sferei de reglementare a ființei umane ca subiect de drept civil iși are explicația in caracterul dinamic al dreptului in general, in sensul de a-și fi extins sfera de reglementare și asupra domeniilor noi in care este implicata specia umana ca urmare a dezvoltarii impetuoase a științei medicale și implicit a apariției de noi raporturi juridice civile, cum ar fi cele dintre donatorul de organe, țesuturi sau celule de la o persoana in viața ori de la o persoana decedata și beneficiarul acestora; cele privitoare la consecințele reproducerii umane asistate medical cu un terț donator (privind regimul filiației, consimțamantul, contestarea filiației, raspunderea tatalui, confidențialitatea informațiilor, raporturilor dintre tata și copii etc.)