,,Alexandru Ticau isi asuma unele puncte de vedere si le formuleaza intr-o maniera directa: „Doar prin insusirea constienta a fricii, omul devine din membru al speciei, un individ cu destin. Emanciparea din lagarul biologiei se face prin poarta fricii. Frica e prietenul ascuns al chemarii. In orice destin, omul e adus din repetitivitatea speciei, din automatismul hranei, al muncii si al imperecherii, in noutatea unei chemari. Chemarea se face prin inelul fricii. Orice frica, fie de necunoscut, de esec, de singuratate sau de lume, nu e decat preludiul fricii de moarte. Chemarea e intalnirea voita cu aceasta frica de moarte”

     Cartea nu apartine unui autor care are pretentia ca le stie pe toate, nu insinueaza ca a inteles si, pe cale de consecinta, ca ar fi in masura sa ofere retete de traire a vietii. Nu. Calea spre aproprierea unui sens existential nu poate fi decat una a intrebarilor, din ce in ce mai grave, din ce in ce mai tulburatoare." (Serban Axinte)