Inca de la aparitia societatii umane, intre membrii acesteia s-au statornicit anumite reguli determinate de necesitatile social-economice. In timp acestea s-au transformat in norme de conduita obligatorii.
In organizarea tribala si mai apoi in ginte s-a impus o regula denumita obicei – sau cutuma a carei nerespectare atragea ca sanctiune excluderea din organizatia tribala, izolarea individului.
Odata cu evolutia societatii umane spre forme noi de organizare prestatala – obiceiul - dreptul natural (izvorat din regulile naturii si din ratiune) sau cutumiar s-a impus prin puterea de constrangere a diferitelor grupuri sociale, cu o pozitie inalta in comunitatea umana. Pe parcursul evolutiei comunitatilor umane spre forma superioara de organizare sociala, aceasta forta de constrangere a fost preluata de stat.

Evolutia ulterioara a statului, ca urmare a dezvoltarii relatiilor economice si sociale, a determinat si perfectionarea regulilor cutumiare, ambele institutii, statul si dreptul, adica regulile de conduita, cunoscand o evolutie dialectica de la simplu la complex, de la inferior la superior, de la ceea ce s-a dovedit a fi vechi si perimat la ceva nou si novator.
Se poate afirma cu toata certitudinea, din cele cateva precizari facute mai sus, ca statul si dreptul au aparut in stransa corelatie, au evoluat si au ajuns, ca si astazi, intre cele doua institutii sa existe o simbioza perfecta.

In epoca moderna dreptul a fost definit ca o totalitate de reguli de conduit (norme) instituite si sanctionate de catre stat si a caror aplicare si respectare este asigurata, la nevoie (cand nu sunt respectate de buna voie) prin forta coercitiva a statului (prin exercitarea functiilor sale – administrative si judecatoresti).
Dreptul este definit ca fiind totalitatea normelor care reglementeaza actiunile omului in societate si a caror respectare este asigurata prin forta coercitiva a statului.