Dreptul administrativ este caracterizat prin mobilitate, sensul pozitiv al dinamismului sau fiind capacitatea de a-și adapta normele la realitatea relațiilor sociale, intr-o maniera previzibila și lipsita de brutalitate.

Transformarea dreptului administrativ, in sensul adaptarii și evoluției calitative a normelor sale, este marcata de factori precum privatizarea (evocand fenomenul de intensificare a participarii persoanelor private la realizarea interesului public, impreuna cu și sub controlul autoritaților publice), convenționalizarea (generata de inflația și creșterea complexitații surselor normative edictate de Uniunea Europeana), constituționalizarea (obligativitatea conformarii activitații administrației publice cu ordinea constituționala) și trecerea in „era digitala”.

Toate aceste tendințe trebuie plasate in contextul mutațiilor generate de un amplu curent de liberalizare la nivelul acțiunii administrative și la cel al relației administrație-cetațean, ce vizeaza inlocuirea progresiva a imperativelor unilaterale ale legii cu forme mai cuprinzatoare ale legaturii sociale, precum cea contractuala, a caracterului unilateral al acțiunii administrative cu modele bazate pe dialog și consens și trecerea de la democrația reprezentativa la cea participativa. Fenomenul de contractualizare a acțiunii publice prin implicarea cetațenilor face parte dintr-un model de guvernanța dominant la nivelul Uniunii Europene, in care cetațenii trebuie implicați in elaborarea normelor ce le sunt aplicabile, aceștia fiind cei mai in masura sa le dea un conținut adecvat.