Lucrarea Deutsche literatur in epochen intitulata Deutsche Literatur in Epochen – von der Aufklärung bis zum Realismus (Epoci ale literaturii germane de la iluminism pana la realism) isi propune sa ofere cititorilor o privire de ansamblu asupra literaturii germane de la inceputul modernitatii (secolul al XVIII-lea si prima jumatate a secolului al XIX-lea), in interferenta cu marile curente culturale europene care au influentat-o. Cartea imbina, asadar, istoria literaturii cu istoria ideilor, istoria mentalitatilor si a vietii cotidiene. Modul de abordare cronologic face din acest volum un instrument de lucru cu o structura clara si accesibila.

Introducerea cu caracter teoretic este o scurta reflectie asupra conceptelor de istorie, de literatura si de modernitate, menita sa circumscrie obiectul lucrarii si sa familiarizeze cititorul cu demersul analitic.

Primul capitol, dedicat iluminismului, scoate in evidenta in mod deosebit schimbarea majora de paradigma ce se face simtita in epoca si marcheaza inceputul modernitatii cu tot cortegiul ei de consecinte: secularizare, aparitia unor noi discipline stiintifice centrate asupra omului (antropologie, sociologie, psihologie etc.), conturarea unei noi conceptii despre literatura in care factorul estetic este esential. Nu sunt neglijate nici elementele teoretice de baza necesare abordarii stiintifice a textelor din epoca, in special cele inspirate de teoria receptarii (Scoala de la Konstanz) si de New Historicism. Incercand sa raspundem la intrebarea in ce masura literatura poate fi privita ca „arhiva istorica” sau „depozit cultural”, ne concentram in egala masura asupra textelor de fictiune si a celor teoretice, asupra autorilor „majori” si a celor „minori”, atunci cand acestia sunt relevanti pentru istoria ideilor si a mentalitatilor. De asemenea, in abordarea textelor literare lucrarea ia in considerare, pe cat posibil, atat dimensiunea sincronica (orizontul de asteptare al cititorilor contemporani), cat si cea diacronica (implicatiile textului asupra posteritatii) a receptarii.

Cartea insista asupra faptului ca secolul al XVIII-lea nu este numai secolul iluminismului, ci este in egala masura epoca pietismului, a rococoului, a curentului Empfindsamkeit si a unei redescoperiri si revalorizari, cu implicatii adanci, a Antichitatii grecesti. Sunt trecuti in revista precursori ai miscarii Sturm und Drang si ai clasicismului de la Weimar, care – fiecare in felul sau – largesc granitele universului spiritual si artistic al pietismului si iluminismului, apropiindu-se de sfera poetica si de idei a clasicismului. Nu este omis nici grupul anacreonticilor, cu tehnicile lor poetice inovatoare. De asemenea, un capitol special este dedicat asa-zisilor „Einzelgänger”, autori majori ce nu pot fi incadrati in niciun curent literar. Dupa prezentarea sintetica a romantismului german, cu implicatiile sale literare si filozofice, cartea se incheie cu o trecere in revista a principalelor directii de dezvoltare ale literaturii germane din perioada postromantica (Biedermeier si Vormärz).

In structurarea lucrarii, am urmarit periodizarea acceptata de majoritatea istoricilor, orientandu-ne dupa evenimentele si personalitatile relevante. Inevitabila selectie ce a trebuit operata in abundenta de material documentar a avut in vedere impactul pe care o anumita opera l-a avut asupra cititorilor de-a lungul timpului, fiind favorizate acele texte ce au produs schimbari radicale in gustul si conceptiile publicului si al caror potential de semnificatie nu s-a epuizat inca. Pentru a conferí si un caracter didactic cartii, facand din ea un instrument utilizabil in cadrul cursurilor de istoria literaturii germane, am considerat necesara explicarea unor termeni si prezentarea de date biografice in notele de subsol.

Lect. dr. Maria IROD