Acest site folosește cookie-uri pentru funcționare, personalizare, analiză și publicitate. Poți accepta toate cookie-urile sau poți administra preferințele tale.

UJMag ● Editura C.H. Beck Editura Pro Universitaria Editura Neverland Editura Evrika Publishing.

Curtea de Apel Cluj. Buletinul jurisprudentei 2006

Curtea de Apel Cluj. Buletinul jurisprudentei 2006

de Valentin Mitea
111,00 RON

Cel mai mic preț din ultimele 30 de zile: 105,00 RON

În stoc

Livrare gratuită peste 200 RON
Curier 24-48h
Comandă prin telefon
Rapid
Livrare în două zile lucrătoare
Maxim 48h
Povestea din spatele paginii
Cod produs: 1116
Data apariției: 01 Decembrie 2008
EXTRAS:

1.        APLICAREA DISPOZITIILOR LEGII NR. 10/2001. INTELESUL CONCEPTULUI DE BUNÃ-CREDINTÃ A CUMPÃRÃTORILOR IMOBILELOR PRELUATE ABUZIV.
Analiza bunei credinte a cumparatorilor nu trebuie facuta in abstract, trebuind sa se tina seama de circumstantele particulare ale fiecarei cauze, astfel incat persoanele care au dobandit cu buna-credinta sa fie, in limitele legii, aparate.
Nu s-ar putea considera ca, in cazul imobilelor preluate abuziv in perioada comunista, toate cumpararile facute de catre chiriasi in temeiul Legii nr. 112/1995 au la baza reaua-credinta a acestora, caci s-ar ajunge ca legea sa nu isi mai gaseasca, sub acest aspect, aplicare.
Sectia civila, de munca si asigurari sociale, pentru minori si familie, decizia nr. 2434/R din 27 octombrie 2006
Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului, reclamantii R.J. si R.E. au chemat in judecata pe paratii L.A., L.I., Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca si SC C. SA prin lichidator P.R., solicitand instantei sa constate nulitatea titlului si a inscrierii dreptului de proprietate al statului roman in temeiul Decretului 223/1974 asupra imobilului inscris in Cf 27991 Cluj nr.top. 23087/S/VII cu partile indivize comune inscrise in CF 27984 Cluj, sa constate nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare incheiat intre Statul roman si paratii L., contract avand ca obiect imobilul mai sus mentionat, sa dispuna refacerea situatiei de carte funciara prin rectificarea de CF, in sensul radierii dreptului de proprietate al paratilor si reinscrierea dreptului lor. Au solicitat de asemenea obligarea paratilor la plata cheltuielilor de judecata.
Prin sentinta civila nr. 956/2005, Tribunalul Cluj a dispus declinarea competentei solutionarii actiunii reclamantilor in favoarea Judecatoriei Cluj-Napoca.
Trimisa Judecatoriei Cluj-Napoca spre competenta solutionare, actiunea a fost inregistrata sub nr. 14531/2005.
Prin sentinta civila nr. 822/2006 pronuntata la data de 30 ianuarie 2006 in dosar nr. 14531/2005, Judecatoria Cluj-Napoca a respins actiunea reclamantilor R., intemeindu-si hotararea pe urmatoarele considerente de fapt si de drept:
Potrivit extrasului CF 27791 Cluj-Napoca, reclamantii au fost proprietari tabulari ai apartamentului nr. 7 situat in Cluj-Napoca, str. M. prev. cu nr.top. 23087/S/VII.
In anul 1969 reclamantii au parasit Romania, stabilindu-se initial in Germania Federala, iar apoi in SUA. Dupa stabilirea in SUA numele acestora a suferit mici modificari, insa prin studierea comparativa a actelor de nastere, de casatorie si a pasapoartelor acestora, se poate concluziona fara dubiu ca reclamantii R.J. si R.E. sunt identici cu proprietarii tabulari ai imobilului descris mai sus.
Dupa ce reclamantii au parasit tara, prin Decizia nr. 522/1975, imobilul proprietatea acestora a fost preluat in baza Decretului 223/1974.
In anul 1969, dupa plecarea reclamantilor, numita K.E., in calitate de imputernicita a acestora, a incheiat un contract de vanzare-cumparare in forma inscrisului sub semnatura privata cu numitul L.I. Obiectul contractului l-a format apartamentul nr. 7 situat in Cluj-Napoca, str. M. Cumparatorul a achitat mandatarei reclamantilor suma de 45.000 lei, si a achitat la CEC suma de 23.000 sau 24.000, diferenta ramasa de achitat din pretul apartamentului. Contractul de vanzare-cumparare nu s-a putut perfecta, deoarece nu s-a eliberat autorizatia de instrainare, cu toate ca dobanditorul a facut toate demersurile in acest sens. In anul 1975 cumparatorul a aflat ca locuinta cumparata de el a trecut in proprietatea statului. In anul 1976, prin intermediul mandatarei acestora, i-a incunostintat pe reclamanti despre preluarea apartamentului de catre stat, si a pretins restituirea sumei achitate cu titlu de pret. La scurt timp, K.E. a restituit prin posta suma de 45.000 lei.
Imprejurarile retinute mai sus rezulta din declaratia data de numitul L.I., certificata de av. B.J.
Aceste imprejurari rezulta si din corespondenta purtata cu fosta GIGCL. Din cuprinsul acesteia rezulta ca decizia de preluare i-a fost comunicata lui L.I., in urma solicitarii acestuia, pentru ca la randul sau, acesta sa o comunice reclamantilor, prin mandatara acestora, in intentia de a-si recupera banii achitati cu titlu de pret.
In aceste circumstante reclamantii nu se pot prevala de faptul ca nu le-a fost comunicata Decizia nr. 522/1975 prin care imobilul a fost trecut in proprietatea statului, sustinerile acestora fiind infirmate de actele aflate la dosar.
Paratii au ocupat imobilul in data de 23.12.1988 in baza contractului de inchiriere incheiat cu Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca. Anterior incheierii acestui contract, adica in anul 1975, statul Roman si-a inscris dreptul de proprietate asupra imobilului, cu titlu de lege, in baza Decretului nr. 223/1974.
Paratii L.A. si I. au locuit in apartament, in calitate de chiriasi pana in anul 1996, respectiv pana la data de 30.10.1996, cand au incheiat contractul de vanzare-cumparare nr. 30573/1996, cu privire la acest apartament. Pana la acea data, reclamantii nu au facut nici un fel de demers in vederea revendicarii imobilului, primul astfel de demers fiind actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului in 12.04.2001.
La data incheierii contractului de vanzare-cumparare de catre parati au fost respectate in totalitate conditiile prevazute de Legea 112/1995, paratii asteptand sa se implineasca termenul in care putea fi solicitat imobilul de catre fostii proprietari. Nu au dovedit reclamantii ca ar fi luat legatura cu paratii si ca le-ar fi comunicat intentia de a revendica imobilul. Fata de toate aceste circumstante, imobilul fiind preluat de stat in baza unui titlu valabil, dispozitia de preluare fiindu-le comunicata reclamantilor, paratii fiind de buna credinta, la data respectiva neputand anticipa ca legiuitorul va emite noi acte normative mai putin restrictive in ceea ce priveste pe fostii proprietari ai imobilelor preluate de catre stat, contractul fiind incheiat cu respectarea tuturor dispozitiilor legale in vigoare, instanta a apreciat actiunea reclamantilor ca neintemeiata.
Prin decizia civila nr. 467/A/1 iunie 2006 pronuntata de Tribunalul Cluj a fost respins apelul declarat de reclamantii R.J. si R.E. impotriva sentintei civile nr. 822 din 30 ianuarie 2006 a Judecatoriei Cluj-Napoca, care a fost mentinuta, apelantii fiind obligati sa plateasca intimatilor L.A. si I. Suma de 550 RON cheltuieli de judecata in apel.
Impotriva acestei decizii au declarat reclamantii R.J. si R.E., solicitand modificarea in totalitate a hotararii, in sensul admiterii cererii de constatare a nulitatii titlului si a intabularii dreptului de proprietate al Statului Roman asupra imobilului situat in Cluj-Napoca, str. M., inscris in Cf 27991 Cluj, nr. top 23087/S/VII, cu partile indivize comune inscrise in CF 27984 Cluj; al constatarii nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare incheiat intre Statul Roman si paratii L.A. si L.I., cu radierea dreptului de proprietate al paratilor si reinscrierea dreptului de proprietate al vechilor proprietari, cu cheltuieli de judecata in toate instantele.
Analizand decizia recurata prin prisma motivelor de recurs invocate si a apararilor formulate, curtea urmeaza a respinge ca nefondat recursul, pentru urmatoarele considerente:
Corect a statuat instanta de apel asupra lipsei interesului reclamantilor de a solicita constatarea nulitatii titlului statului. Aceasta statuare trebuie raportata, asa cum corect s-a retinut, la faptul ca prin intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, statul Roman a reglementat o procedura speciala pentru repararea prejudiciilor cauzate prin preluarea in mod abuziv a unor imobile in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Or, existand aceasta procedura speciala, reclamantii trebuie sa o urmeze pentru a obtine repararea prejudiciului suferit. Acestia au inteles, de altfel, sa se conformeze dispozitiilor Legii nr. 10/2001, formuland o notificare care a fost solutionata prin acordarea de despagubiri (asa cum a aratat intimatul Consiliul local al mun. Cluj-Napoca, si cum chiar reclamantii recunosc, subliniind ca este suspendata solutionarea pe calea contenciosului a deciziei de respingere a restituirii in natura).
Prin dispozitiile art. 2 lit. H) din Legea nr. 10/2001, se statueaza ca in sensul prezentei legi, prin imobile preluate in mod abuziv se intelege: orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, cu modificarile si completarile ulterioare. Iata deci ca pentru a accede la masurile reparatorii prevazute de stat pentru imobilele preluate abuziv, nu exista conditia ca titlul statului sa fi fost nul, ci acesta poate fi chiar valabil in acceptiunea data de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, fiind suficient ca acest titlu al statului sa dateze din perioada vizata de lege chiar prin titlu. Prin urmare, chiar daca titlul statului ar fi valabil prin raportare la dispozitiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, reclamantii tot ar fi indreptatiti la acordarea masurilor reparatorii pentru bunul preluat abuziv de la acestia. Retinem ca nu se contesta de nimeni caracterul abuziv al preluarii, fiind emisa chiar decizie de acordare de masuri reparatorii in favoarea reclamantilor pentru acest imobil, decizie atacata pentru considerentul ca nu s-a dispus restituirea in natura si a carei solutionare a fost suspendata, asa cum au aratat reclamantii.
A accepta o actiune de drept comun dupa intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001 ar insemna sa se nege dreptul statului de a legifera in maniera pe care o considera propice modul cum trebuie remediate abuzurile care s-au produs in timpul regimului comunist, in conditiile in care chiar Curtea Europeana a Drepturilor Omului a aratat in repetate randuri ca "prin Conventie nu se impune statelor contractante nici o obligatie speciala de reparare a daunelor cauzate inainte de ratificarea Conventiei. Tot astfel, art. 1 din Protocolul 1 nu poate fi interpretat ca o restrangere a libertatii statelor contractante de a stabili conditiile de restituire a bunurilor care le-au fost transferate anterior ratificarii", sens in care "statele dispun de o larga marja de apreciere referitor la (…) alegerea politicilor economice si sociale" (cauza Paduraru c. Romaniei, cererea nr. 63252/00, hotararea din 1 decembrie 2005). Mai mult, in hotararea adoptata la 12 octombrie 2006 de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in solutionarea cererii nr. 21118/02, cauza Konnerth c. Romaniei, se arata ca "speranta de a vedea recunoscuta supravietuirea unui vechi drept de proprietate care de mult timp a fost imposibil de exercitat in mod efectiv nu poate fi considerata ca un "bun" in sensul art. 1 din Protocolul 1".
Prin urmare, constatam ca si din perspectiva legislatiei internationale si a jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului se recunoaste legitimitatea dreptului statului de a reglementa prin legislatie speciala aceasta problema.
Fata de aceste considerente, hotararea data de tribunal in solutionarea capatului de cerere privind constatarea nulitatii titlului statului si a inscrierii dreptului de proprietate al acestuia in cartea funciara apare ca legala.
Este superfluu a se mai analiza argumentele aduse de reclamanti in sustinerea tezei nulitatii titlului statului, stabilit fiind ca este lipsita de interes aceasta cerere. Pentru acelasi considerent, nici apararile facute de intimati cu privire la aceeasi problema nu se impune a fi analizate.
Cat priveste petitul de constatare a nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare incheiat intre Statul Roman si paratii L., retinem ca, asa cum am aratat mai sus, reclamantii nu au in prezent un drept de proprietate pe care sa il invoce pentru a se erija in proprietarii imobilului in litigiu si a solicita nulitatea contractului de vanzare-cumparare de pe aceasta pozitie, a proprietarului caruia contractul de vanzare-cumparare incheiat intre terti cu privire la un bun al sau nu ii este opozabil si care sa justifice astfel interesul de a anula un atare contract pentru a intra in posesia bunului sau.
Legea nr. 10/2001 statueaza ca sunt lovite de nulitate absoluta doar acele contracte de vanzare-cumparare care nu au fost incheiate cu buna-credinta (art. 45 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 republicata si actualizata).
Chiar daca reclamantii nu se intemeiaza in drept pe aceasta lege, retinem ca ei au facut notificare in baza legii mentionate si ca prin chiar cererea de recurs se intemeiaza pe reaua credinta a statului Roman si a cumparatorilor la momentul incheierii contractului de vanzare-cumparare, in conditiile in care in cererea introductiva de instanta nu s-a motivat in nici un fel acest petit, in fapt si in drept. Acceptand aceasta retroactiva motivare in fapt a actiunii, care de altfel a fost avuta in vedere de parti si de instantele de fond, retinem ca, asa cum s-a aratat si in decizia din apel, nu este probata reaua credinta a cumparatorilor, acestia intemeindu-se la data contractarii pe prevederile Legii nr. 112/1995, pe faptul ca Decretul nr. 223/1974 era enumerat de H.G. 20/1996, modificata prin H.G. 11/1997 (cuprinzand normele metodologice de aplicare a acestei legi) printre cazurile de preluare cu titlu. Reclamantii nu au luat, de altfel, nici o masura de revendicare a imobilului anterior aparitiei Legii nr. 10/2001, pentru a se putea sustine ca cumparatorii ar fi avut cunostinta de astfel de demersuri si sa fi fost astfel de rea credinta la data cumpararii. Evident, lipsa oricarui demers de revendicare al reclamantilor anterior anului 2001 nu este in vreun fel imputabil acestora, nici nu este analizat ca o pasivitate culpabila a lor; instanta se raporteaza la aceasta atitudine doar pentru a analiza buna sau reaua credinta a cumparatorilor, care la nivelul anului 1996 nu trebuia sa aiba suspiciuni cu privire la calitatea statului de proprietar asupra imobilului vandut. Chiar daca in cartea funciara era inscris titlul statului, ca fiind Decretul nr. 223/1974, amintim ca normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 enumarau acest act normativ printre actele juridice de preluare cu titlu a imobilelor de catre stat, astfel incat paratii au avut reprezentarea ca actioneaza in deplina concordanta cu prevederile legii in vigoare la data respectiva.
Apreciem ca analiza bunei credinte a cumparatorilor nu trebuie facuta in abstract, nici nu trebuie sa se pretinda cumparatorilor o diligenta iesita din comun, absoluta, care sa fundamenteze aceasta buna credinta, pentru a nu se genera noi nedreptati. In dreptul civil, este general acceptat ca un bun proprietar trebuie sa manifeste diligenta unui bun parinte de familie. Or, acelasi etalon trebuie aplicat si in cazul de fata.
Retinem in acelasi sens considerentele dezvoltate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in cauza Raicu c. Romaniei, cererea nr. 28104/03, solutionata la data de 19.11.2006, unde Curtea retine ca masurile de reparatie in favoarea vechilor proprietari nu trebuie sa creeze noi nedreptati disproportionate. In acest sens, se arata ca legislatia trebuie sa permita a se tine cont de circumstantele particulare ale fiecarei spete, astfel incat persoanele care au dobandit bunul lor cu buna credinta sa nu fie amenintate a suporta sarcina responsabilitatii statului care a confiscat deunazi aceste bunuri. Or, a absolutiza conceptul de buna credinta pana acolo incat sa se considere ca insasi preluarea bunului in timpul regimului comunist era o nota a nevalabilitatii titlului statului inca din anul 1996 (cand inca nu se adoptase Legea nr. 213/1998), nota care sa determine reaua credinta a cumparatorilor, ar insemna a se considera ca orice cumparare facuta in baza Legii nr. 112/1995 ar fi fost contractata de rea credinta de catre cumparatori, ceea ce nu se poate accepta. Acesta este modul in care legiuitorul a inteles sa gestioneze chestiunea imobilelor preluate in timpul regimului comunist, or succesiunea in timp a reglementarilor legale incidente in aceasta problema nu trebuie sa prilejuiasca o reevaluare retrospectiva a actelor juridice incheiate in anul 1996 din perspectiva actelor juridice ulterioare acestui moment.
Mai retinem ca nu sunt probate afirmatiile reclamantilor cum ca paratii cunosteau ca reclamantii au incercat sa instraineze dreptul de proprietate in favoarea unei alte persoane printr-un contract sub semnatura privata si ca stiau, in momentul in care li s-a repartizat imobilul, ca acesta a apartinut reclamantilor. Declaratia depusa la dosar a numitului L.I. si adresele comunicate de fostul GIGCL Cluj catre promitentul cumparator L.I. nu au fost comunicate paratilor cumparatori, pentru a se putea sustine ca acestia n-ar fi tinut seama de aceste date la data incheierii contractului a carui anulare se cere.
Cat priveste motivarea reclamantilor in sensul ca nulitatea titlului statului atrage nulitatea contractului de vanzare-cumparare atacat, conform principiului ca actele subsecvente urmeaza soarta actului principal, curtea constata inca o data ca nevalabilitatea titlului statului trebuie privita prin prisma prevederilor Legii nr. 10/2001, care este o lege speciala si care statueaza, asa cum am aratat mai sus, ca se mentin acele contracte care au fost incheiate cu buna credinta (reglementare pe care in mod constant, jurisprudenta a interpretat-o in sensul ca este suficient a se verifica buna credinta a cumparatorului pentru ca actul de vanzare-cumparare ca fie valabil, fara ca buna credinta a vanzatorului sa fie o conditie in acest sens). Or, acest act normativ are un caracter special, astfel incat dobandeste prioritate fata de prevederile generale, cu atat mai mult cu cat ceea ce invoca reclamantii este un principiu de drept, or principiile dobandesc aplicare doar atunci cand nu exista prevederi legale speciale aplicabile.
Raportat la invocatele dispozitii ale art.6 din Legea nr. 213/1998, chiar textul legii arata ca "bunurile preluate de stat fara un titlu valabil, inclusiv cele obtinute prin vicierea consimtamantului, pot fi revendicate de fostii proprietari sau de succesorii acestora, daca nu fac obiectul unor legi speciale de reparatie. Or, este evident ca in cazul de fata Legea nr. 10/2001, care este o lege speciala de reparatie, reglementeaza situatia acestui imobil.
Au mai aratat reclamantii ca nu sunt de acord cu plata unor despagubiri conform Legii nr. 10/2001, ci doresc restituirea in natura. Aceasta preferinta trebuie raportata la prevederile Legii nr. 10/2001, regula instituita de acest act normativ fiind, intr-adevar, restituirea in natura, insa doar in masura in care bunul nu a fost instrainat printr-un act juridic incheiat cu buna credinta.
Referindu-ne si la practica Curtii Europene a
Format · tipar
Cartonată
Academic (17 × 24 cm)
Limbă
Română
Editură
2008
01-12-2008