Curierul Judiciar nr. 7/2020

Curierul Judiciar nr. 7/2020

de Fără autor
50,64 RON

Cel mai mic preț din ultimele 30 de zile: 47,90 RON

În stoc

Livrare gratuită peste 200 RON
Curier 24-48h
Comandă prin telefon
Rapid
Livrare în două zile lucrătoare
Maxim 48h
Povestea din spatele paginii
Cod produs: 12251
Autor: Fără autor
Data apariției: 19 Ianuarie 2021

Așa cum v-am obișnuit in fiecare an, va punem la dispoziție o revista cu tradiție in actualitatea juridica, realizata la standarde inalte dupa modelul revistelor de specialitate din strainatate, coordonata de un colegiu științific și redacțional de excepție, susținuta de autori prestigioși care provin atat din mediul academic, dar mai ales al practicii juridice, indexata in trei baze de date internaționale și disponibila și in format online in Biblioteca juridico-economica online Legalis.ro.

Revista este indexata in baze de date internaționale (BDI)

 CEEOL - Central and Eastern European Online Library
 HeinOnline - Legal Research Database
 EBSCO - EBSCOhost Online Research Databases

Numarul din luna iulie al Revistei Curierul Judiciar va propune subiecte de maxima importanța juridica.

In cadrul rubricii Curier legislativ realizata de dr. Oana Dimitriu sunt prezentate selectiv cele mai importante acte normative din perioada 1-30 aprilie 2020, inclusiv decizii de admitere ale Curții Constituționale, Inaltei Curți de Casație și Justiție și ale Curții Europene a Drepturilor Omului publicate in Monitorul Oficial al Romaniei.

Rubricile de Actualitate europeana și Actualitate internaționala corespunzatoare lunii aprilie 2020 aduc in prim plan principalele activitați de la nivelul instituțiilor Uniunii Europene, dar și evenimentele de interes internațional. Cele doua rubrici sunt semnate de dr. Oana Dimitriu, respectiv de prof.dr. Bogdan Aurescu.

Practica judiciara neunitara

Rubrica este dedicata practicii judiciare neunitare cuprinde soluții ce ilustreaza apariția unei jurisprudențe neunitare cu privire la o problema de drept de actualitate fie prin aceea ca privește interpretarea unor norme juridice foarte importante, cu aplicabilitate de durata, ceea ce face ca practica neunitara sa se manifeste intr-o perioada mai mare de timp, fie pentru ca privește o norma cu implicații imediate asupra unui numar mare de raporturi juridice, chiar daca intr-o perioada limitata de timp. In acest numar judecator drd. Razvan Anghel analizeaza Modul de calcul al duratei preavizului in cazul concedierii. In practica judiciara s-a constatat ca nu exista un punct de vedere unitar asupra modului de calcul al duratei preavizului in cazul concedierii, respectiv daca se aplica regulile de calcul al termenelor cuprinse in art. 2551 C.civ., potrivit carora nu se ia in calcul prima și ultima zi a termenului stabilit pe zile, sau daca și acestea sunt luate in considerare pentru verificarea respectarii prevederilor art. 75 alin. (1) C.muncii a caror incalcare atrage sancțiunea nulitații.

Despre arbitraj pentru justițiabili și profesioniști

In cadrul rubricii realizate de dr. Beatrice Onica-Jarka, vicepreședintele Institutului Arbitral Roman, semneaza articolul din acest numar Arbitrajul in dreptul artei și in soluționarea disputelor referitoare la piața artei care iși propune o prezentare sumara a dreptului artei și a arbitrajului instituționalizat specializat in disputele legate de operele de arta, din perspectiva unui practician al arbitrajului in acest domeniu.

Dreptul afacerilor

Articolul Despre curatela și curatori ai persoanei juridice in relația cu instanța de judecata și organele fiscale, semnat de judecator Andreea Arhip. Deși instituția curatelei fiscale nu este o instituție juridica noua, ea este cu siguranța o instituție care a cunoscut o abordare doctrinara redusa, fapt ce a condus la dificultați in aplicarea sa. Autoarea propune spre analiza curatela fiscala obligatorie și curatela fiscala facultativa, dar și curatela speciala care a generat abordari diferite in practica atat din perspectiva incidenței acesteia in cazul conflictului de interese, dar și a problemei antepronunțarii.

Drept privat

Articolul Redefinirea conceptului de fapta ilicita in jurisprudența instanțelor, semnat de judecator drd. Liliana-Catalina Alexe aduce in prim plan jurisprudența recenta, relevanta in circumstanțele temporare ale societații. Aceasta analiza are ca punct de plecare convingerea ca practica judiciara este ea insași „o concepție” pentru o problema de drept. Astfel, deși Codul civil nu ofera o definiție a „faptei ilicite, prejudiciabile”, facand doar referiri in textele sale fara sa-i defineasca conținutul, soluțiile instanțelor prezentate, rețin fapta, o descriu, motivand, explicand ilicitul civil surprins in domenii variate ale raporturilor juridice. Drept urmare justiția are vocația „complinirii” dreptului.

Drept public

Articolul Considerații privind admisibilitatea contestarii decretelor Președintelui Romaniei in instanța de contencios administrativ, semnat de judecator dr. Cristina-Maria Florescu și judecator dr. Cristina-Nicoleta Iachim. Premisa acestui articol este recenta Decizie nr. 152 din 6 mai 2020 pronunțata de Curtea Constituționala a Romaniei care abordeaza, intre altele, pentru prima data in jurisprudența sa, problema naturii juridice a decretului prin care Președintele Romaniei, in baza art. 93 alin. (1) din Constituție, pentru prima data, și, nadajduim și ultima in istoria noastra de dupa decembrie 1989, a instituit starea de urgența pe teritoriul Romaniei. Decizia prilejuiește o analiza a unei problematici mai ample, referitoare la admisibilitatea contestarii in instanța de contencios administrativ a decretelor Președintelui Romaniei, in general, și la admisibilitatea contestarii decretului de instituire a starii de urgența, in special.

Drept penal

Articolul Controverse și dezlegari privind infracțiunea de harțuire sexuala, semnat de procuror, asist.dr. Teodor Manea. Infracțiunea de harțuire sexuala a aparut in legislația naționala ca urmare a nevoii de a se oferi o protecție sporita relațiilor sociale privind libertatea și integritatea sexuala a persoanei, in contexte profesionale. Legiuitorul a ales sa creeze o infracțiune de obicei, in sensul ca presupune pretinderea unor favoruri de natura sexuala in mod repetat, și de rezultat, comiterea sa necesitand intimidarea victimei sau punerea acesteia intr-o situație umilitoare. Articolul propune spre analiza consecințele acestor opțiuni, precum și o serie de alte aspecte printre care: relația cu varianta atenuata a infracțiunii de folosire abuziva a funcției in scop sexual, sfera subiecților infracțiunii, sfera activitaților care pot intra in cuprinsul actelor de pretindere de favoruri sexuale etc. De asemenea, pe baza analizei efectuate lucrarea sunt formulate și propuneri de lege ferenda pentru creșterea gradului de protecție a relațiilor sociale oferite de norma de incriminare.

Rubrica de Sinteze de jurisprudența iși pastreaza structura, dar și actualitatea: CC, CEDO, CJUE – martie-aprilie 2020.

In acest numar avocat Mihai Dinu semneaza pamfletul Adunarea Generala.

Ca in fiecare numar, revista cuprinde un Index alfabetic și un Index legislativ care constituie veritabile instrumente de lucru pentru cititor.

Format · tipar
A4 (21 × 29,7 cm)
Limbă
Română
Editură
2021
19-01-2021