Pana la adoptarea actualului Cod civil, contractele bancare au reprezentat o categorie de contracte nenumite, in pofida unei jurisprudențe și a unei doctrine care le recunosc individualitatea de cel puțin un secol.

Actualul Cod civil a recunoscut caracterul autonom al contractelor bancare și a reglementat drepturile și obligațiile generate de acestea.

Deși, cu siguranța, recunoașterea autonomiei a constituit un pas inainte, abordarea autorilor Codului civil a fost cel puțin defazata, daca nu eronata, intrucat, pe de o parte, anumite contracte bancare au fost reglementate numai din perspectiva efectelor juridice, iar, pe de alta parte, alte contracte au fost pur și simplu ignorate (cazul scontului sau al acreditivului bancar).

Prezenta lucrare incearca sa dovedeasca faptul ca aceasta categorie de contracte prezinta o certa autonomie și un profil suficient conturat, pe de o parte, iar pe de alta parte, faptul ca unele dintre contracte necesita in continuare o atenție sporita din partea legiuitorului.