Volumul, bazat pe teza de doctorat a autoarei, are ca principal obiectiv nu o analiza comparata de conectori pragmatici in franceza și in romana, ci identificarea prealabilelor teoretice ale unei abordari contrastive a acestor marcatori discursivi.

Sunt examinate, in cautarea de ipoteze explicative si de concepte descriptive adaptate problematicii conectorilor, Teoria Pertinentei (pragmatica inferențiala – Sperber & Wilson 1986), si gramatica generativa, așa cum este ea reformulata in Chomsky 1995 (cap. 4). Cea dintai nu vizeaza decat ințelegerea enunțului auzit (citit). Fara a repune in discuție postulatul de locutor-auditor ideal, cea din urma poate fi integrata direct unei gramatici de producere (gramatica frazei pe punctul de a fi enunțata/ in curs de a fi enunțata) – mulțumita modelizarii bottom-up a generarii sintagmelor, și a luarii in considerare explicite a dimensiunii cronologice a derivațiilor sintactice. Analiza conectorilor este foarte bine reprezentata in prima teorie, și aproape deloc, in cea de a doua. Identificarea unei interfețe intre cele doua cadre teoretice nu este deci triviala, in ciuda a numeroase presupoziții teoretice comune.