Criminalistica este definita ca stiinta care elaboreaza metode tactice si mijloace tehnico-stiintifice de descoperire, cercetare si prevenire a infractiunilor1. Pentru prima data acest termen a fost intrebuintat de catre austriacul Hans Gross in 1893, in Manualul judecatorului de instructie.

Aceasta disciplina este inrudita cu stiintele dreptului cum sunt dreptul penal, dreptul procesual penal, criminologia, avand legaturi si cu stiinte nejuridice cum sunt medicina legala, psihologia, chimia, fizica, biologia, informatica, etc.

Din punct de vedere structural criminalistica, ca disciplina ce se preda pe durata unui an la facultatile de stiinte juridice, o putem imparti in tehnica, tactica si metodica criminalistica.
Avand in vedere spatiul restrans afectat acum in programa analitica acestei discipline, prezentul manual trateaza doar unele notiuni de tehnica si tactica criminalistica de baza, absolut necesare bagajului de cunostinte al oricarui jurist.

Mijloacele tehnico-stiintifice utilizate in cercetarea criminalistica le putem grupa in mijloace de teren si mijloace de laborator.
Mijloacele utilizate pe teren sunt reprezentate de trusele criminalistice cu destinatie generala sau speciala si autolaboratoarele criminalistice.
Mijloacele criminalistice de laborator sunt de mai mica anvergura in cazul celor utilizate de organele de cercetare penala, care elaboreaza constatari tehnico-stiintifice cu caracter operativ si mult mai performante in dotarea laboratoarelor de expertize criminalistice, unde se cer rezultate ale unor analize mult mai complexe.