Mihai Baron a avut o viața de poveste, o poveste care merita spusa și citita, pentru ca avem ce învața din ea. Redata într-un stil voit telegrafic, dar plin de umorul specific unui fost component al Brigazii de la ASE, povestea lui Mihai nu este unica (ceea ce o face universala), ci, mai degraba, reprezentativa și inspiraționala.

Într-o lume a discursurilor motivaționale, biografia unui om care a cunoscut culmile succesului, dar și prapastiile eșecului e plina de învațaminte și de pilde folositoare. Caci drumul de la un transfug obligat sa spele vase în restaurante pentru a supraviețui la afacerist de succes în Canada poate fi parcurs doar cu multa voința și, mai ales, presarat cu idei, pentru ca de la ele pleaca totul.

«Uau, sunt în Schwechat, în aeroport, tocmai am trecut de controlul pașapoartelor, mi-am luat bagajul de pe carusel și m-am așezat pe o bancheta! Nu îmi vine sa cred ca am reușit sa fug din România, ma ciupesc de mâini dupa cum am vazut în filme ca trebuie sa faci, ca sa știi ca nu visezi, și, da, ma asigur ca sunt în aeroport, în Viena. „Mama, sunt tare“, mi-am zis, fericit, dar în secunda urmatoare a venit dezastrul. Ai trecut vreodata de la culmea fericirii – adica intri la Loto, iei un bilet, ieși din agenție, îl razuiești din mers, cu o moneda, și vezi ca ai câștigat un milion de euro, dupa care ridici ochii și vezi, cu oroare, cum tramvaiul 41 e gata sa te loveasca fatal? Adica de la fericire maxima la groaza în doua secunde? Tramvaiul care urma sa ma loveasca tocmai ieșise din difuzoarele aeroportului.»