Din cele mai vechi timpuri, persoanele aflate in dificultate (copiii orfani sau abandonati, persoane cu deficiente fizice sau psihice, etc) au primit sprijin atat moral cat si material din partea comunitatii, in special din partea Bisericii. A sprijini persoana sau grupurile aflate in dificultate nu reprezinta altceva decat forme de asistenta sociala, chiar daca la inceput tineau doar de bunavointa oamenilor si nu presupuneau implicarea statului. Categoria persoanelor aflate in dificultate este foarte vasta; ea ii cuprinde pe bolnavi, batrani, copiii orfani sau abandonati, persoanele cu dizabilitati, saracii, somerii etc.

Inca de la inceputul anilor 90, Romania a devenit obiectivul central al atentiei negative internationale privind conditiile de viata ale copiilor aflati in institutii (www.bbc.co.uk). Tarile occidentale au intervenit imediat prin distribuirea unor ajutoare materiale si financiare de urgenta dar au fost interesati si sa formeze specialisti care sa invete modele moderne de asistare a copiilor institutionalizati; in acelasi timp au facut numeroase presiuni in scopul instituirii unor masuri urgente de schimbare radicala a situatiei existente. Asistenta sociala in Romania era asociata cu aceea a copiilor infometati din institutii, neingrijiti, slabi si tristi.