Atunci cand, cu mulți ani in urma, am citit pentru prima oara romanul „1984” al lui George Orwell și, apoi, la puțin timp dupa aceea, „Minunata lume noua” a lui Aldous Huxley, m-am bucurat, printre altele, de imensa distanța care, in mintea mea naiva, ma separa de lumile distopice construite de cele doua capodopere. Erau bucuria celui care revine la realitatea matinala dupa trezirea dintr-un coșmar chinuitor și ușurarea de a vedea, de pe malul unei realitați digerabile, ca ficțiunea hidoasa crescuse pe malul celalalt, peste o apa de netrecut. La adapostul acestei distanțe, mi-am permis adesea tihna unor priviri contemplative asupra imediatului, debarasate de mari framantari și temeri, incarcate mai degraba de nostalgie, introspecții și chiar pofta de umor. Am impachetat aceste priviri și ganduri in cateva texte din debutul prezentei colecții, pe post de introducere senina.

Odata cu trecerea timpului insa, mi-am dat seama ca, incet-incet, distanța dintre maluri incepe sa se micșoreze, iar relația dintre realitate și distopie tinde sa capete aparența unei amicale, dar periculoase vecinatați. Descoperirea acestei tot mai vizibile apropieri de planuri m-a pus in garda, iar majoritatea articolelor aranjate cronologic in volumul de fața sunt expresia unor autentice dezamagiri, ingrijorari sau semnale de alarma, dupa caz, asociate cu predilecție unor trimiteri comparative la universurile ficționale imaginate de Orwell și Huxley.

 Autorul